EXCLUSIV | Maria Andrei, top 5 destinații în care să călătorești! Ce suveniruri își ia din locurile vizitate!

Publicat: 07 mart. 2024, 22:00 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Maria Andrei, prezentatoarea emisiunii Life & Style de la Prima TV, a făcut, pentru cititorii CIAO.RO, un top al celor 5 destinații maginifice în care ai putea să călătorești.

Maria Andrei, prezentatoarea emisiunii Life & Style de la Prima TV, călătorește de foarte mult timp și, în ani, a reușit vadă multe locuri de pe planetă. Îi este greu spună care este cea mai frumoasă locație pe care o recomande. Asta pentru sunt multe la număr. Totuși, a notat top 5 destinații de vacanță.

Reporterii CIAO.RO au aflat vedeta colecționează suveniruri din locurile pe care le vizitează, petale de flori sau pietre spectaculoase.

Maria Andrei, top 5 destinații de vacanță

Maria, emisiunea Life & Style de la PRIMA TV vine cu un nou sezon. Ce surprize ai pregătit fanilor emisiunii?

Viața este un cumul de experiențe pe care ni le dorim fantastice, motiv pentru care vă invit să veniți alături de mine într-o călătorie fascinantă prin lume şi istorie!  Vom avea parte de o aventură ce surprinde legătura dintre credințele străvechi și cele actuale, valorile comune care ne leagă și tradiții de basm!  Vom descoperi împreună ingrediente şi mirodenii surprinzătoare, experiențe gastronomice inedite, peisaje și destinații de vis, obiceiuri și ritualuri nemuritoare. Pe scurt, întreaga frumusețe a unui stil de viață care are puterea de a ne face mai sănătoşi, mai fericiți.

Dacă în primul sezon emisiunea “Life & Style cu Maria Andrei” a mers pe urmele lui Alexandru cel Mare, a descoperit câteva dintre frumusețile Italiei şi a sǎrbătorit Ziua Națională a României într-un mod inedit, sezonul doi va dezvălui poveștile de viață ale altor oameni remarcabili. Va continua să exploreze situri din Patrimoniul Mondial UNESCO și să spună povestea Jocurilor Olimpice – care anul acesta se vor desfășura la Paris – aşa cum nu a mai fost spusă!

Cappadocia, Wadi Rum, Santorini, Napoli, printre cele top 5 destinații recomandate de Maria Andrei

Ai călătorit nu mult, ci foarte mult. Te rugăm să faci un Top 5 destinații preferate, spunându-ne și de ce ai ales acele locuri.

E tare greu să aleg doar 5 destinații, pentru că fiecare loc de pe planeta asta are ceva pentru care merită să fie vizitat, savurat și înțeles. Nu neapărat în această ordine, dar, aș zice așa:

  • Cappadocia (Turcia) – pentru frumusețea ireală a peisajului, dar și pentru oamenii cu adevărat speciali de pe tǎrâmul cailor frumoși. Este o destinație accesibilă, din toate punctele de vedere. Si care merită văzută măcar o dată în viață. Iar dervișii rotitori sunt magici!

 

  • Wadi Rum (Iordania) – pentru frumusețea sa absolută și pentru sentimentul de recunoștință pe care doar un răsărit de soare printre nisipuri și stânci roz-portocalii, alături de beduini și cămilele lor, ți-l poate da.

 

  • Santorini (Grecia) – pentru miracolul arhitectural rezultat din nevoia omului de a visa frumos și natura care îi pune absolut totul la dispoziție. Fă-ți timp să vezi și să “respiri” cât mai curând apusul din Oia. Pentru că nu se știe ce planuri au zeii cu perla vulcanică a Cicladelor.

„Veneția mi se pare cel mai frumos oraș al lumii”

  • Dacă tot circulă vorba: “Vedi Napoli e poi mori”, aș zice să zbori până acolo și apoi să îți îndrepți toată atenția către Costa Amalfitana și Costa Sorrentina (Italia). Cu toate giuvaerele din salba lor de frumuseți naturale și arhitecturale. Italia este fantastică și mi-e foarte, foarte greu să fac recomandări în ceea ce o privește. Pentru ca Veneția mi se pare cel mai frumos oraș al lumii, Florența cel mai elegant, iar Roma… poate cea mai interesantă poveste a istoriei. Dar zona costieră a Italiei are un farmec aparte. Aș merge oricând acolo, întotdeauna e ceva nou de descoperit, iar de la atâta frumusețe nu moare nimeni! Îți este îngăduit, totuși, să îți ții respirația pentru câteva momente!

 

  • Și, nu cea de pe urmă, Scoția. Dacă accepți faptul că ploaia poate fi orientată și pe orizontală, nu doar pe verticală, vei avea parte de unele dintre cele mai spectaculoase experiențe de călătorie. Dramatismul peisajelor scoțiene este greu de egalat și explicat, motiv pentru care recomandarea mea este să îl trăiești pe viu și să îți încărci sufletul cu energia și minunile Caledoniei.

Ce relație are Maria Andrei cu soțul ei?

Care este cea mai dragă amintire pe care o ai de la fimările emisiunii de la Prima TV ?

Toate îmi sunt dragi, pentru că avem doar subiecte de suflet la care s-a muncit mult, pentru care ne-am documentat foarte bine și ne-am străduit să avem o linie cât mai actuală și extrem de ofertantă vizual. Dar, poate cea mai importantă dintre ele a fost experiența trăită la Muzeul Mormintelor Regale de la Aigai – monument “in situ” aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO. Si unde se află expuse, intacte, toate obiectele găsite în timpul săpăturilor arheologice de la Vergina, locul unde se află, reunită după moarte, toată familia lui Alexandru Macedon.

Faptul ca am obținut permisiunea de a filma oficial acolo, a fost, pentru mine, cel puțin, o reușită pe care o voi aprecia toată viața!  Sunt sigură că vom avea și alte momente la fel de intense, așa că vă sfătuiesc să stați cu ochii pe noi! 🙂

Este luna iubirii, iar tu și soțul tău aveți o relație ca în povești. Ce planuri aveți?

Ne bucurăm unul de celălalt! Cum facem și în celelalte zile ale anului, de altfel! Câteodată, e nevoie să facem mici pauze în activitățile noastre și să-i reamintim partenerului de viață motivele pentru care suntem împreună. Dar și lucrurile care ne fac mai puternici, mai fericiți! Aceste două zile, 14 și 24 februarie, chiar dacă par ridicole pentru unii, eu cred că au importanța lor și sunt minunate! Pentru că avem ocazia să ne spunem lucruri care merită spuse, poate mai des, dar prinși în vâltoarea vieții uităm să le spunem sau să le facem. Ei bine, iată că există o șansă pentru cei mai “ocupați” dintre noi să ia o pauză și să-i spună partenerului măcar un simplu “Te iubesc!”

Maria Andrei: „Strâng petale de flori pe care le păstrez presate”

Sigur Paul te-a surprins cu multe cadouri romantice. Dintre ele, care îți este cel mai drag?

Vai, trebuie să recunosc că nu mă “omor” după surprize! :)) Dar el este foarte creativ (și) la capitolul ăsta! Are de furcă, bietul de el! Oricum, noi nu facem lucruri pentru că trebuie să le facem, ci pentru că simțim să le facem.  Printre cele mai romantice momente, și vorbesc foarte serios, au fost urmatoarele: când a venit acasă cu un “buzunar” plin de corcodușe pe care le-a cules când a ieșit la o plimbare cu bicicleta prin pădure. Chiar dacă el, canadianul, nu înțelege cum pot să mănânc așa ceva. De asemenea, buchețelul de 3 violete pe care le-a găsit printre niște frunze uscate. Dar și scrisorile pe care le găsesc dimineața, pe noptieră, și în care îmi spune cât și de ce mă iubește!

Unii suntem pasionați de magneți, alții de cărți poștale și tot așa. Tu ai vreun suvenir preferat pe care îl cumperi din locurile vizitate, pentru colecția personală ?

Da! Strâng petale de flori pe care le păstrez presate și le țin atâta timp cât vor ele să stea întregi cu mine. Și mai strâng pietre, de mici dimensiuni, de pe marginea unui drum, de pe o plajă specială, dintr-un loc care mi-a plăcut la nebunie!

„Eu nu sunt un călător care vrea doar să bifeze o destinație, ci unul care vrea să o savureze”

Ai vreun vis legat de călătorii pe care încă nu ți l-ai îndeplinit?

Am o listă impresionantă! :)) Dar lucrez la ea. Doar că, eu nu sunt un călător care vrea doar să bifeze o destinație. Ci unul care vrea să o savureze cu tot ce are ea de oferit! Și nu e chiar atât de simplu să ajungi acolo unde te trage inima, fix atunci când îți dorești tu…

Pasiunea de a călători a fost născută datorită carierei tale din modă sau mereu ai avut această dragoste?

Cred ca am o genă dominată de explorator, pentru că am fost mereu preocupată de lucruri și experiențe “altfel”. Călătoriile mele au fost și sunt mereu unele de aventură și cunoaștere, nu de zăcut la plajă sau la spa. Sunt unele din care mă întorc mai obosită decât am plecat, dar cu amintiri care îmi vor rămâne scrise pe suflet pentru toată viață!

Cum arată o zi din viața ta?

Micul dejun este ogligatoriu, îmi iau vitaminele de sezon, îmi beau, aproape întotdeauna, cafeaua cu Paul. Ne sfătuim pe diverse teme și apoi ne apucăm, fiecare, de ce avem de făcut. Lucrăm foarte bine și eficient împreună, dar și separat. Avem preocupări și pasiuni comune, motiv pentru care noi avem întotdeauna un dialog și nu doar “o discuție” oarecare. Poate că aceasta este “ingredientul” cel mai important al relației noastre! Ziua ne-o închidem cu câte un pahar de vin roșu şi o vorbă bună!

Foto: PR Prima tv, arhivă personală

Publicat: 07 mart. 2024, 22:00 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă
×